Sondaj
Raliul Sibiului - prima victorie pentru Skoda Fabia RS
Pentru Ernest Mulner, cea de-a cincea etapă a CNR, desfăşurată la Sibiu, a reprezentat locul I la grupa A. Despre traseul dificil pe care Skoda Fabia RS TDI l-a parcurs se ştie că cei care nu îl abandonează ajung de obicei pe podium.
Înaintea cursei, atât Ernest cât şi copilotul său, Eugen Pop, declarau că vor aborda întreaga etapă cu încredere şi curaj. În final, optimismul, talentul, dar nu în ultimul rând munca în echipă, au dat roade şi Ernest a reuşit să ia locul întâi la grupa A.
Traseul dificil de la Sibiu a pus beţe în roate multor concurenţi (a se citi pietre în roate), pentru că aceştia au suferit multiple pene de cauciuc şi au fost nevoiţi sa abandoneze sau au pierdut timp preţios. Din cauza unor probleme la cutia de viteze, Ernest a trebuit să meargă mai precaut, finalizând însa etapa fără abandon şi pe primul loc. La declararea câştigătorului s-a petrecut un incident. Deşi echipajul Skoda avea cel mai bun timp, un arbitru a greşit trecerea datelor în carnet şi astfel echipajul Filip/Iancu de la Citroen a fost clasat pe primul loc. După o verificare mai amănunţită, greşeala a fost remediată şi echipajului Mulner-Pop i-a fost acordat titlul de câştigător al etapei.
În momentul de faţă, pilotul Skodei Fabia RS TDI, alături de copilotul său Eugen Pop, se clasează pe a doua poziţie la grupa A conform rezultatelor cumulate de la începutul campionatului. Echipajul îşi doreşte clasarea pe prima poziţie, însa aceasta reprezintă un obiectiv foarte dificil, ţinând cont de concurenţa acerbă din partea tuturor echipajelor participante la CNR.
Ştiri similare
Caută Prima Ştire
Cele mai citite ştiri
Azi:
- CE şi BCE se pregătesc pentru consecinţele ieşirii Greciei din zona euro
- Vplay.ro - seriale TV online, cu subtitrare în română
- Facebook a obţinut 16 miliarde de dolari de pe bursă
- Liga I: Steaua - Dinamo 3-2
- Dokker şi Dokker VAN, două noi modele Dacia construite în Maroc
- Românii vor vedea MasterChef-ul original american
- Aşa mamă, aşa fiica! Dana Săvuică şi fata ei, Julie, într-un pictorial la limita decenţei
- Adele a fost desemnată compozitoarea anului!
Ultimele afişate:
- Wikipedia îşi pierde credibilitatea
- Hagi şi Popescu vor juca într-un meci al legendelor clubului Galatasaray
- Gheorghe Hagi: Sunt fericit, mulţumit de tot ce am realizat până la această vârstă
- Pepe, disperat să găsească local pentru nunta cu Raluca Pastramă
- Afganii nu pot fi învinşi pe cale militară - premierul Canadei
- Franţa a câştigat titlul mondial la handbal masculin
- Mike Tyson a bătut un fotograf
- Noua vecina de la "Neatza cu Razvan si Dani" o face uitata pe Daniela Crudu







