Sondaj
Băsescu: Suntem încă în perioadă de criză, dar cu perspectiva să ieşim din recesiune anul viitor
Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că România încă nu a ieşit din criză, dar că există perspectiva ca ţara noastră să iasă din recesiune în primul semestru al anului viitor.
"Suntem încă în perioadă de criză, dar cu perspectiva să ieşim din recesiune în primul trimestru al anului viitor, în primul semestru al anului viitor România va ieşi din recesiune. Este stabilizată, evoluţia este, să spunem, relativ uşor de anticipat", a declarat Traian Băsescu.
El a adăugat că acestea sunt evaluările specialiştilor pe care i-a consultat - români şi străini, inclusiv ale Uniunii Europene".
Întrebat dacă se referă la specialiştii pe baza cărora în 2008 a anunţat că TVA-ul şi cota unică de impozitare nu vor fi majorate, el a precizat, râzând, că se bazează pe analizele altor economişti din străinătate.
Ştiri similare
Caută Prima Ştire
Cele mai citite ştiri
Azi:
- Vplay.ro - seriale TV online, cu subtitrare în română
- images15.jpg
- CE şi BCE se pregătesc pentru consecinţele ieşirii Greciei din zona euro
- Liga I: Steaua - Dinamo 3-2
- Facebook a obţinut 16 miliarde de dolari de pe bursă
- Dokker şi Dokker VAN, două noi modele Dacia construite în Maroc
- inna-hot-dinte.jpg
- Aşa mamă, aşa fiica! Dana Săvuică şi fata ei, Julie, într-un pictorial la limita decenţei
Ultimele afişate:
- Monica despre adopţie: "Nu i-am cerut voie lui Iri"
- Băsescu: Criza nu s-a rezolvat. Este depăşirea unui moment critic
- Bancile straine ne-au luat iar in vizor
- Michael Madsen filmează pentru un horror în România
- Bute l-a învins pe Johnson şi rămâne campion mondial
- Băncile europene încep să se retragă din Europa de Est
- Banca Mondială a redus prognoza de creştere economică globală pentru acest an
- Delia Matache, filmata topless in baie







