Sondaj
Isărescu: Ţinta de inflaţie pe 2010 este de 3,5%
BNR estimează că va reintra, în 2009, în intervalul de inflaţie ţintit, a declarat guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu. El a fixat, pentru 2010, o ţintă de inflaţie de 3,5%, plus sau minus un punct procentual.
Isărescu a mai spus că BNR este preocupată îndeosebi de ajustarea contului curent, care nu trebuie să se facă apăsând prea tare pedala de curs.
"Din considerente de an electoral, nu am discutat această cifră cu nici un guvern şi aşteptăm adoptarea bugetului de către parlament poentru a avea o bază de discuţie", a spus Isărescu.
Ţinta pe 2010 este identică cu cea fixată pentru acest an şi uşor sub obiectivul pentru anul trecut, de 3,8% plus sau minus un punct procentual.
În 2008, inflaţiea a fost de 6,3%
Guvernatorul a mai spus că strategia de ţintire a inflaţiei este una adecvată României , "pentru că oferă suficientă flexibilitate în momentele de criză şi de tensiune pe plan internaţional".
BNR a adoptat ţintirea inflaţiei în 2005 şi a reuşit să-şi atingă obiectivul într-un singur an, respectiv în 2006, când rata anuală a inflaţiei de la sfârşitul anului, de 4,87%, a fost sub ţinta anunţată, de 5% plus sau minus 1%.
Ştiri similare
Caută Prima Ştire
Cele mai citite ştiri
Azi:
- Vplay.ro - seriale TV online, cu subtitrare în română
- images15.jpg
- CE şi BCE se pregătesc pentru consecinţele ieşirii Greciei din zona euro
- Liga I: Steaua - Dinamo 3-2
- Facebook a obţinut 16 miliarde de dolari de pe bursă
- Dokker şi Dokker VAN, două noi modele Dacia construite în Maroc
- inna-hot-dinte.jpg
- Aşa mamă, aşa fiica! Dana Săvuică şi fata ei, Julie, într-un pictorial la limita decenţei
Ultimele afişate:
- Investiţiile în economia naţională, mai mari cu 28,2%
- Cristi Marin s-a impacat cu fosta in speranta ca o va face pe Moculeasca geloasa
- Melania Medeleanu - foto
- Isarescu: Romania nu are nevoie de o revenire economica spectaculoasa
- Bucurestiul, dotat cu autobuze double decker
- Primarul Negoita, "palazzo" de 2 milioane de euro in Italia
- Isarescu: Leul nu s-ar deprecia daca ar fi lipsa de lichiditate in piata
- Isarescu: Inflatia va scoate mai multi bani din buzunarele romanilor pentru alimente si carburanti







